CRÎȘMARU Iulian
Дата: 2024-12-14
Polonia a fost acceptată în spaţiul Schengen din data de 1 mai 2004, acţiuni implementate începând cu 21 decembrie 2007.
Pedepsele pentru încălcarea regimului celor 90 de zile de ședere variază de la o amendă la deportarea imediată sau chiar interzicerea de acces a zonei Schengen pe o anumită perioadă de timp.
Încă nu s-au înregistrat cazuri de interdicție permanentă a accesului în spațiul Schengen.
E important însă de știut că pedepsele sunt lăsate la latitudinea statului în care sunt constatate și că în multe țări se aplică o severitate mai mare decât în altele.
Unele şări sunt mai drastice în acest sens, altele mai puţin. Germania, de pildă, are cele mai stricte legi ale imigrației, ce se pot solda cu arest, în vreme ce Grecia e cunoscută ca preferând să aplice amenzi foarte mari
Măsurile aplicate diferă de asemenea de la o țară la alta.
Deportarea poate fi imediată în unele țări, pe când în altele poate lua mai multe zile, cu posibilitate de apel.
Deobicei, dacă persoana a lucrat ilegal şi depășește cu mult perioada de şedere, atunci poate fi încarcerată în așteptarea eventualului proces. După ispășirea pedepsei cu închisoarea, dacă e cazul, persoana este expulzată și primește interdicție în Schengen pe o anumită perioadă. Dar dacă e vorba doar de o depășire de câteva zile într-o țară cu legislația blândă, e posibil (dar nu garantat) să nu fie consecințe. În schimb, ar putea apărea probleme data următoare la intrarea în spaţiul Schengen.
Interdicția temporară se aplică însă și in cazul unei simple amenzi. O pedeapsă severă este, de pildă, interdicția de trei ani, care a început să fie aplicată destul de des.
Польша была принята в Шенгенскую зону 1 мая 2004 г., действия начались с 21 декабря 2007 г.
Наказания за нарушение режима 90-дневного пребывания варьируются от штрафа до немедленной депортации или даже запрета на въезд в Шенгенскую зону на определенный период времени.
Случаев постоянного запрета на въезд в Шенгенскую зону пока не было.
Однако важно знать, что меры наказания оставлены на усмотрение государства, в котором они обнаружены, и что во многих странах применяется более строгая мера наказания, чем в других.
Некоторые страны более радикальны в этом отношении, другие менее. В Германии, например, самые строгие иммиграционные законы, что может привести к аресту, а Греция известна тем, что предпочитает налагать очень большие штрафы.
Применяемые меры также различаются от страны к стране.
В некоторых странах депортация может быть немедленной, а в других может занять несколько дней с возможностью обжалования.
Обычно, если человек работал нелегально и значительно превышает срок пребывания, его могут посадить в тюрьму до суда. После отбытия тюремного заключения, если применимо, лицо высылается и ему запрещается въезд в Шенген на определенный период. Но если речь идет всего лишь о превышении нескольких дней в стране со мягким законодательством, возможно (но не гарантировано), что никаких последствий не будет. Вместо этого проблемы могут возникнуть при следующем въезде в Шенгенскую зону.
Однако временный запрет применяется и в случае простого штрафа. Суровым наказанием является, например, трехлетний запрет, который стал применяться довольно часто.