MĂRCUȚĂ Lilia
Data: 2020-01-03
Bună ziua.Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se acordă persoanelor asigurate, care:
- se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani la toate unităţile în care desfăşoară activităţi;
- are un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani sau de cel puţin 9 luni, realizat în ultimele 24 luni anterioare datei naşterii copilului.
De indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, ca persoană asigurată mai poate beneficia, la cerere opţional: tatăl, bunelul, bunica sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, dacă îndeplinesc condiţiile de realizare a stagiului necesar de cotizare şi se află în concediu pentru îngrijirea copilului.
Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se stabileşte de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului. În cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizaţia se stabileşte începând de la data ultimei acordării a concediului.
În cazul în care beneficiarul de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului se angajează, îşi reia activitatea de muncă sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani ori desfăşoară activităţi în scopul obţinerii de venit, indemnizaţia stabilită se suspendă, cu excepţia cazului în care de aceasta beneficiază mama sau tatăl copilului, şi se stabileşte, la cerere, unei alte persoane, dacă întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţie pentru acordarea indemnizaţiei.
Mama sau tata care, după acordarea concediului pentru îngrijirea copilului, îşi reia activitatea, se angajează, desfăşoară activităţi în scopul obţinerii de venit sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului are dreptul la indemnizaţie lunară.