CHIRNICNII Viorica
Data: 2022-01-19
Buna ziua Olga. Conform art.126 Codul Muncii : În afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, femeii, precum şi persoanelor menţionate la art.124 alin.(4), li se acordă, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei). În lipsa locului de muncă anterior (funcţiei anterioare), persoanelor menţionate li se acordă un alt loc de muncă echivalent (funcţie echivalentă).
Art.124 al.4 prevede : Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, în baza unei cereri în formă scrisă, tatălui copilului ori unuia din bunici sau unei alte rude care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi tutorelui, în cazul în care persoanele indicate la alin. (1) nu utilizează concediul prevăzut la alin. (2).
Deci, nu este nevoie ca bunica sa detina custodie asupra nepotului pentru a beneficia de concediu neplatit pentru ingrijirea copilului. Tutela este pentru cazul când copilul nu are parinti, sau aceștea sunt lipsiti de drepturi parintesti, inapti de exercitiu sau privati de libertate.