CRÎȘMARU Iulian
Data: 2024-04-04
Reorganizarea întreprinderii se inițiază în baza Hotărârii de reorganizare a adunării generale. Dacă se prevede reducerea numărului de salariați în această hotărâre se indică persoanele care vor fi disponibilizate, urmând ca administratorul să le prevină conform Codului muncii RM.
Potrivit art. 88 al Codului muncii RM, angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal doar cu anumite condiţii:
a) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre), motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unităţii ori reducerea numărului sau a statelor de personal;
b) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre) cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu două luni înainte de lichidarea unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal. În caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse;
c) o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective;
d) va reduce, în primul rând, locurile de muncă vacante;
e) va desface contractul individual de muncă în primul rând cu salariaţii angajaţi prin cumul;
f) va acorda salariatului ce urmează a fi concediat o zi lucrătoare pe săptămână cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă;
g) va prezenta, în modul stabilit, cu două luni înainte de concediere, agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţiile privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate;
h) se va adresa organului sindical în vederea obţinerii acordului pentru concediere, în modul prevăzut de prezentul cod;
i) în cazul în care reorganizarea sau lichidarea unităţii presupune reducerea în masă a locurilor de muncă, va informa, cu cel puţin 3 luni înainte, despre acest lucru organele sindicale din unitatea şi ramura respectivă şi va iniţia negocieri în vederea respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor. Criteriile vizând reducerea în masă a locurilor de muncă se stabilesc prin convenţiile colective.
În cazul în care, după expirarea termenului de preavizare de 2 luni, nu a fost emis ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) de concediere a salariatului, această procedură nu poate fi repetată în cadrul aceluiaşi an calendaristic. În termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii şi în concediul medical.
Locul de muncă redus nu poate fi restabilit în statele unităţii pe parcursul anului calendaristic în care a avut loc concedierea salariatului care l-a ocupat.