CRÎȘMARU Iulian
Data: 2020-10-27
În conformitate cu prevederile Art.2 a Legii Nr. 270 din 23-11-2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, prezenta lege se aplică persoanelor cu funcții de demnitate publică, funcționarilor publici, inclusiv cu statut special, persoanelor care ocupă funcții cu statut special specifice apărării naționale, securității statului și ordinii publice, altui personal angajat în baza contractului individual de muncă în autoritățile/instituțiile bugetare finanțate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, precum și personalului Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Totodată, Art.3 alin. (2) lit. a) din aceiaşi lege, stabileşte că prevederile acestea asigură armonizarea sistemului de salarizare a personalului din unitățile bugetare cu importanța, răspunderea, complexitatea activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității.
Potrivit Art.6 alin. (2) din aceiaşi lege, prevede că evaluarea funcțiilor incluse în registrul funcțiilor din sectorul bugetar, ierarhizarea și echivalarea acestora, în vederea stabilirii salariilor de bază, atît între grupuri ocupaționale, cît și în cadrul aceluiași grup, au la bază următoarele criterii generale:
a) studii, cunoștințe și experiență;
b) complexitate, creativitate și diversitate;
c) responsabilitate decizională;
d) conducere, coordonare și supervizare;
e) comunicare;
f) condiții de muncă;
g) efort fizic și mental.
În corespundere cu prevederile Art.12 alin. (2) din aceiaşi lege, prevede că salariul de bază se stabilește conform coeficienților de salarizare, în raport cu funcția deținută, nivelul de studii, categoria de calificare, gradul didactic, vechimea în muncă sau treapta de salarizare, după caz, în condițiile prezentei legi.
Totodată conform prevederilor Art.12 alin. (9) din aceiaşi lege, este stabilit că persoanele care nu au absolvit nivelul necesar de studii pentru ocuparea funcției beneficiază de salariul de bază, prevăzut de prezenta lege pentru aceste funcții, redus cu 5 clase de salarizare succesive.
Astfel, în cazul d-voastră, deoarece funcţia pe care o deţineţi, conform prevederilor legale necesită deţinerea studiilor superioare, iar d-voastră nu le deţineţi, atunci la calcularea salariului de bază se face uz de prevederile Art.12 alin. (9) a Legii Nr. 270 din 23-11-2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar prin reducerea acestuia cu 5 clase de salarizare succesive.