Baciu Nadejda
Data: 2021-01-11
Partajul averii, de regulă, se face după pronunţarea divorţului, dar poate fi făcut şi în timpul căsniciei. Iar regula generală este că fiecare dintre soţi deţine câte jumătate din totalitatea bunurilor comune (în lege numită proprietate în devălmăşie). Prin bunuri comune se înţeleg absolut toate bunurile şi lucrurile care au fost cumpărate împreună de către soţi în timpul căsătoriei, până la pronunţarea divorţului. Aici intră: mese, scaune, ustensile de bucătărie, mobilă, tablouri, automobilul/automobilele etc., inclusiv bunuri imobile – terenuri, case, apartamente, garaje; acţiuni în societăţile comerciale înfiinţate în timpul căsătoriei.
Aşadar, potrivit Codului Familiei (art. 20) sunt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul:
a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:
activitatea de muncă;
activitatea de întreprinzător;
activitatea intelectuală;
b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);
c) altor mijloace comune.
Bunuri în proprietate în devălmăşie a soţilor sunt, potrivit legii, bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.
Sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobândite din ziua încheierii căsătoriei până în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el în perioada cât soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.
Totodată, legea recunoaşte şi noţiunea de proprietate personală a soţilor. Adică bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite (de exemplu donaţia) de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei. Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sunt şi ele proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobândire.
Soţii au şi de această dată două căi pe care ar putea să-şi împartă averea. Partajul se poate realiza frumos şi civilizat, dacă există înţelegere. Dacă nu există înţelegere şi orgoliile pun stăpânire pe soţi, se va naşte un proces îndelungat, istovitor şi extrem de costisitor, în finalul căruia amândoi pot obţine o hotărâre care să îi defavorizeze în egală măsură.
. Însă, chiar dacă regula stabileşte cote egale pentru soţi, asta nu înseamnă că această prezumţie nu poate fi combătută. Soţul care va putea dovedi că participarea sa a fost mai mare poate obţine mai mult.
