CHIRNICNII Viorica
Data: 2020-06-28
Buna ziua. Cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor poate fi depusă la orice notar în baza acordului comun al soţilor și în prezența ambilor soți. Procedura va putea fi efectuată și în prezența unuia dintre soți, dacă notarului anterior i-a fost comunicat acordul autentic al celuilalt soț de desfacere a căsătoriei şi examinare a cererii în absenţa sa. Cererea de desfacere a căsătoriei se va întocmi în scris, conform modelului aprobat de Ministerul Justiţiei. În cerere, soţii pot opta pentru soluţionarea concomitentă pe cale amiabilă a modului de participare la educaţia copiilor, stabilirea locului de trai al acestora, plata pensiei de întreţinere sau partajul averii comune dobândite în perioada căsătoriei. Cit priveste numele de familie, sotul dvs nu poate interzice ca dvs sa pastrati numele de familie dupa desfacerea casatoriei. (codul familiei art.16 p.4) "În momentul înregistrării divorţului, soţii pot păstra numele de familie ales la încheierea căsătoriei sau pot reveni la numele de familie purtat pînă la încheierea acestei căsătorii."