CRÎȘMARU Iulian

Data: 2024-09-29

Una din libertăţile fundamentale ale omului o constituie dreptul la libera circulaţie, consfinţit în art. 27 din Constituţie. În sensul articolului menţionat, dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară. În plan internaţional, dreptul la libera circulaţie este garantat de arr. 13 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană. Art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană garantează oricărei persoane dreptul la libera circulație într-un anumit teritoriu și dreptul de a părăsi acest teritoriu, ceea ce implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi primită. În corespundere cu art. 54 alin. (2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, orice măsură de restricționare a dreptului la libera circulație trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime, să asigure un echilibru adecvat între interesul public și drepturile individuale şi să fie necesară într-o societate democratică. Art. 22 alin. (1) lit. v) teza a doua din Codul de executare ân versiunea până în 10 mai 2017 instituia posibilitatea aplicării faţă de debitor, de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii de executare silită a interdicţiei privind eliberarea a trei categorii de acte: 1) actele de identitate; 2) documentele de stare civilă; 3) permisele de conducere. Reieşind din:  decizia Curţii Europeane, care a decis că refuzul autorităţilor interne de a-i acorda persoanei un pașaport sau orice alt act de identitate valabil pentru a călători în străinătate, deposedare sau anularea utilizării acestora reprezintă, fără nicio îndoială, o ingerință în exerciţiul liberei circulaţii (Baumann v. Franța, hotărârea din 22 mai 2001, §62; Napijalo v. Croaţia, hotărârea din 13 noiembrie 2003, §69; Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §64; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §37 şi 43);  Observația nr. 27 a Comitetului ONU pentru drepturile omului a oferit orientări privind sensul art. 12 alin. (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precizând că, pentru ca dreptul de a părăsi propria țară să fie efectiv, statul trebuie să elibereze persoanei acte corespunzătoare.  Decizia Curţii Europene care a stabilit că, în orice eventualitate, autoritățile naționale au obligația de a se asigura că încălcarea dreptului persoanei de a-și părăsi țara este, de la început și pe parcursul duratei sale, justificată și proporționată, având în vedere circumstanțele. Ele nu pot extinde măsurile care restricționează libertatea de circulație a individului pentru perioade mari de timp, fără o reexaminare regulată a justificării lor (Riener v. Bulgaria, hotărârea din 23 mai 2006, §124). Un asemenea control ar fi trebuit să fie efectuat în mod normal de către instanța de judecată, cel puțin în ultimă instanță, de vreme ce ele oferă cele mai bune garanții de independență, imparțialitate și legalitate a procedurilor (Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §70; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §42).  Art. 11 alin. (4) din Directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20 decembrie 2006 cu privire la permisul de conducere prevede că un stat membru refuză eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri într-un alt stat membru. În concretizarea acestor prevederi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că se permite statelor membre, în anumite împrejurări şi în special din motive de siguranţă a traficului rutier, să aplice propriile dispoziţii naţionale privind limitarea, suspendarea, retragerea şi anularea permisului de conducere în privinţa oricărui posesor al unui permis care are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestora (hotărârea din 1 martie 2012, Akyüz, C-467/10, §43). Curtea Constituţională prin Hotărîrea nr. 17 din 10 mai 2017 a dispus a declara neconstituțional textul „Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată” din art.22 alin. (1) lit. v) din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24 decembrie 2004. Prin urmare, începînd cu 10 mai 2017, executorul judecătoresc nu mai este în drept să solicite instanţei de judecată, iar aceasta din urmă să dispună aplicarea interdicţia de eliberare a documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere pentru neachitarea unei datorii. Reieşind din cele menţionate, executorii judecătoreşti din oficiu trebuiau să ridice interdicțiile la perfectarea actelor de identitate, actelor de stare civilă cât şi a permiselor de conducere. Acum, dacă în cazul d-voastră nu a avut loc, atunci trebuie să interveniţi cu o cerere către executorul judecătoresc în vederea emiterii unei încheieri de ridicare a măsurii de asigurare în partea ce ţine de perfectarea paşaportului.