CRÎȘMARU Iulian

Data: 2023-07-26

Potrivit Art.190 din Cod Nr. 985 din 18-04-2002, Codul Penal al Republicii Moldova, escrocheria, este sustragerea bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, inducere sau menținere în eroare, acţiune ce poate fi săvîrşită: 1. De 2 sau mai multe persoane; 2. Cu cauzarea de daune în proporţii considerabile; 3. Cu folosirea situaţiei de serviciu; 4. Săvîrşită de un grup criminal organizat de o organizaţie criminală; 5. Săvîrşită în proporţii mari; 6. Săvîrşită în proporţii deosebit de mari. fiecare din acestea fiind pedepsită diferit în dependenţă de gravitatea formei. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atît la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cît şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Cînd înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei înşelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizaţii de la stat etc. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul pînă la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luînd un avans, el promite să efectueze anumite lucrări; căpătînd dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpîn; primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandînd o masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea. În toate aceste cazuri, la general este necesar de depus o plîngere la poliţie care va cerceta cele invocate şi care este obligată să ia o decizie în acest sens, iar în dependenţă de dezia luată urmează alţi paşi ulteriori.