CRÎȘMARU Iulian

Data: 2024-08-05

Unul dintre drepturile fundamentale garantate de Constituţie este libertatea la muncă, iar în acest drept se include şi posibilitatea salariatului de a înceta relaţiile de muncă atunci când doreşte. Potrivit prevederilor din Cod Nr. 154 din 28-03-2003 Codul muncii al Republicii Moldova, desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului poartă denumirea de demisie. Dreptul la demisie este o veritabilă modalitate de garantare a dreptului salariatului la încetarea unei munci. Salariatul nu poate fi constrâns să rămână la actualul lui angajator, nu poate fi obligat să-şi justifice opţiunea şi, de asemenea, nu suportă riscul cărorva sancţiuni pentru intenţia sa de a demisiona. Libertatea muncii este asigurată prin reglementarea desfacerii contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, caz în care – spre deosebire de încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului – nu există nicio limitare sau condiţie de îndeplinit pentru realizarea desfacerii contractului, în afara obligaţiei de preaviz. Încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului reprezintă o consecinţă a principiului libertăţii muncii consacrat de art.43 din Constituţie, în care se prevede că „orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului”. Raţiunea avută în vedere de legiuitor la reglementarea denunţării contractului de muncă constă în faptul că nimeni nu poate fi obligat să lucreze în cadrul unui raport de muncă, atât timp cât interesele sale impun încetarea acestuia şi alegerea unui alt loc de muncă. Reglementarea generală a demisiei o regăsim în Codul Muncii al Republicii Moldova la Art.85 alin.(1) care prevede că salariatul are dreptul la demisie – desfacere a contractului individual de muncă, din proprie iniţiativă, anunţând despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Procedura de denunţare unilaterală a contractului individual de muncă de către salariat presupune respectarea următoarelor condiţii: – redactarea unei notificări scrise privind demisia; – comunicarea cererii de demisie salariatului; – respectarea termenului de preaviz. DEMISIA ESTE UN ACT JURIDIC UNILATERAL Caracterul unilateral al demisiei indică faptul că cererea de demisie nu necesită aprobarea angajatorului, sau, altfel zis, realizarea unui acord între părţi. Salariatul unilateral pune capăt, prin demisie, contractului individual de muncă. Respectiv, un eventual refuz al angajatorului de a înregistra şi accepta cererea de demisie nu are relevanţă juridică, salariatul putând proba depunerea cererii de demisie prin înscrisuri sau martori. MOTIVAREA DEMISIEI Regula generală spune că, anunţând angajatorul despre demisie, salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia. Nimic însă nu-l împiedică pe salariat ca, în notificarea scrisă remisă angajatorului, să prezinte şi motivele demisiei sale. Numai că motivele invocate în notificarea scrisă nu au nicio relevanţă juridică, demisia producându-şi efectul ca act unilateral de voinţă fără a fi necesară careva motivare a ei. Excepţia de la regula generală se referă la art.85 alin.(2) din Codul muncii, care prevede că salariatul are dreptul la demisie în termen redus pentru cazurile expres indicate în alineatul respectiv şi în aceste cazuri la cererea de demisie urmează a fi anexat documentul ce justifică cererea de demisie. Caracterul unilateral al demisiei indică faptul că cererea de demisie nu necesită aprobarea angajatorului sau, în alţi termeni, realizarea unui acord între părţi. Salariatul unilateral pune capăt prin demisie contractului individual de muncă. DEMISIA SE REALIZEAZĂ PE CALEA DEPUNERII UNEI CERERI SCRISE Demisia este un act formal. Articolul 85 alin.(1) din Codul muncii prevede şi forma expresă a preavizului, şi anume: forma scrisă. Cerinţa notificării scrise certifică în mod categoric faptul că demisia nu este un act juridic care să se poată prezuma. Cererile salariaţilor formulate în formă verbală nu produc efecte juridice şi nu îndreptăţesc administraţia să-l demită pe salariat în baza art.85 din Codul muncii. Cererea de demisie trebuie să fie datată, clară, precisă şi lipsită de echivoc. Refuzul angajatorului de a înregistra cererea de demisie dă salariatului dreptul de a face dovada acesteia prin orice mijloc de probă. Rezultă per a contrario că, de regulă, fiind înregistrată de către angajator, demisia se poate proba numai printr-o copie după înscrisul notificat angajatorului respectiv. Aşadar, forma (notificarea) scrisă a demisiei este cerută de lege ad validitatem. Soluţia apare ca normală, rezultată din principiul simetriei, deoarece din moment ce concedierea salariatului se dispune, la fel, tot în scris, ad validitatem, este firesc ca şi salariatul să-şi dea demisia – în mod simetric – tot în scris, ad validitatem. O soluţie în cazul în care angajatorul refuză să înregistreze cererea de demisie a salariatului este expedierea acesteia prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie. Deci, angajatorul nu este în drept să vă ceară, nemaivorbind de faptul ca să vă forţeze să vă schimbaţi motivul cererii de demisie şi nici nu are dreptul să vă refuze acceptarea cererii de demisie. În caz de refuz de a vă înregistra cererea de demisie, atunci o puuteţi depune prin poşta electronică cu semnătură electronică, prin poştă ca scrisoare recomandabilă.