Mi-au dat salariul incomplet

Bună dimineața sunt Andrei și am activat într-o companie de dare în chirie a automobilelor. La interviu mi sa spus că salariul va fi prima lună 12 mii, iar după 15 mii. Seful a manifestat o atitudine proasta si am demisionat (lunga istorie). Ei au fost de acord să nu activez 2 săptămâni după demisie. Ei nu mi-au achitat pentru ultima lună % din vânzări, nu mi-au achitat 6 zile concediale + 4 zile lucrate din luna din care m-am eliberat și nu consider că au fost ligibili pe deplin cu penalizarea de 350 €

  • Имя: Micu Andrei
  • Дата: 2023-05-15
  • 1

ОТВЕТЫ ПАРА-ЮРИСТОВ (1)

CRÎȘMARU Iulian

Дата: 2023-05-25

Primul lucru ce trebuie făcut în acest caz, este să analizaţi în amănunt prevederile legale ale contractului pe care l-aţi semnat la angajare. Apoi, în caz că cel puţin una/mai multe din cele menţionate de d-voastră sunt stipulate în contract şi nua/au fost respectate atunci: 1. Fie vă adresaţi cu o petiţie la Inspectoratul de Stat al Muncii în baza Art.372 alin.1) din Cod Nr. 154 din 28-03-2003 Codul Muncii al Republicii Moldova, în care descrieţi în detaliu problema d-voastră şi solicitaţi examinarea acestea. Inspectoratul va efectua un control la întreprinderea dată şi în conformiatet cu prevederile Art.60 din Cod Nr. 116din 19-07-2018 Codul administrativ al Republicii Moldova, Vă va oferi un răspuns cu cele depistate şi cele întreprinse. În cazul în care sunteţi de acord cu răspunsul Inspectoratului (poată să vi se achite salariul restant sau neplătit, procentul de vânzări, etc), conflictul se consideră epuizat. În caz contrar, când nu sunteţi de acord cu cele invocate în răspunsul Inspectoratului: 2. Vă adresaţi în instanţa de judecată cu o cerere în baza Art.355 Cod Nr. 154 din 28-03-2003 Codul Muncii al Republicii Moldova, cu privire la soluţionarea litigiului individual de muncă. Cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată: a) în termen de 3 luni de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său; b) în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului. Cererile depuse cu omiterea, din motive întemeiate, a termenelor prevăzute mai sus, pot fi repuse în termen de instanţa de judecată. Potrivit legislaţiei, instanţa de judecată va convoca părţile litigiului în timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii (cea ce de fapt nu se întâmplă, durează mai mult, dar important este că are loc). Instanţa de judecată va examina cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia (cea ce de fapt nu se întâmplă, durează mai mult, dar important este că are loc) şi va emite o hotărîre cu drept de atac conform Codului de procedură civilă. Instanţa de judecată va remite hotărîrea sa părţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii care este o hotărîre executorie.