06 June 2019

ANPM și CNAJGS promovează serviciile de asistență juridică primară la Dubăsari

Asociația Națională a Para-juriștilor din Moldova și Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat au inițiat o Campanie de promovare a serviciilor de asistență juridică primară.

Prima întâlnire la nivel local s-a desfășurat la Dubăsari și a fost găzduită de Consiliului raional Dubăsari.

Scopul campaniei de promovare este de a comunica factorilor de decizie și actorilor sociali din raioane despre serviciile de asistență juridică primară, beneficiile serviciilor para-juriștilor și de a împărtăși din experiența deja achiziționată de către cei 52 de para-juriști care activează în 50 de localități ale Republicii Moldova.  

La ședința informativă de la Dubăsari au participat primarii unităților administrativ-teritoriale, șefii serviciilor publice descentralizate și desconcentrate, președinții organizațiilor neguvernamentale, alte persoane interesate de serviciile de asistență juridică primară garantată de stat și abilitarea juridică a populației.

În cadrul campaniei de promovare, actorii sociali din 10 raioane ale țării vor fi informați despre beneficiile serviciilor para-juriștilor.

HAI SĂ ȚINEM LEGĂTURA!
Completează formularul pentru a afla noutățile noastre.

datele sunt protejate și nu se transmit persoanelor terțe. Vezi condițiile generale